Advertisements

Cum de lipsește Hava din Alianță?

La Timișoara s-a semnat azi Alianța Vestului, o asociere PR-istică a primarilor pe care nu-i mai încap fotoliile din Primării și vor să acceadă la ceea ce numesc „putere regională”.  Iată că național-ceaușismul n-a murit, ștafeta fiind preluată de patriotismul local cu accente regionale, resuscitat de vajnicii primari din Cluj, Oradea, Arad și Timișoara.

Deși Boc a insistat că Alianța nu are niciun fel de legătură cu separatismul regional, este evidentă că inițiativa a venit pe linie de partid, toți cei patru fantastici fiind colegi în PNL. Și atunci, de ce ziare serioase precum Capital scriu că patru orașe se separă de București? Și cum se explică absența lui Mircea Hava, care vrea să facă din Alba Iulia cealaltă capitală?

Probabil fiindcă Alba Iulia este capitala Marii Uniri, în vreme ce Alianța pare mai degrabă o Antantă. Modelul este, sperăm, Quattropole – o rețea urbană formată din orașele germane Saarbrücken și Trier, orașul francez Metz și orașul-stat Luxemburg, și nu Liga Nordului din Italia, după cum exultă Sabin Gherman. Dintre cei patru primari, cel mai sincer a fost Robu, care a declarat că:

„Iniţiativa ar trebui să ne permită să facem mai multe decât până acum, să fim mai performanţi, să ieşim din statutul de primar pe care statutul ni-l conferă strict pe raza unităţii administrativ teritoriale unde am asumat responsabilităţi”.

Dintre toți, cel mai onest pare Bolojan. Oradea este orașul care reușește să atragă cele mai multe fonduri europene, în timp ce Clujul beneficiază pur și simplu de ele, fără proiecte, ca pol regional de dezvoltare. Clujul nu are o echipă capabilă să implementeze proiecte europene, toate cele depuse în care a trebuit să respecte niște condiții (termene) dovedindu-se eșecuri, astfel că orașul a fost nevoit să dea banii înapoi.

Singura „expertiză” pe care o are Clujul este în materie de PR, în timp ce Aradul va fi probabil mascota Alianței. Surprinde, printre scopurile declarate ale Alianței, în special un domeniu amintit de Nicolae Robu, în care autoritățile locale nu prea au atribuții: securitate. Ce vor să „inoveze” orașele din Ardeal în acest domeniu al securității, poate un fel de poliție federală? Că locală au, ca vai de ea.

Și atunci, despre ce vorbim aici, despre federalizare? Din fericire pentru primarul Albei Iulii, acesta vrea direct în Parlamentul European, fiind cotat cu o poziție eligibilă în cursa internă, fără să se mai pice în cursa unor proiecte cel puțin riscante.

Advertisements

Leave a Reply