Advertisements

Autostrăzi, nu bătaie de joc

Fostul drum rapid Sebeș – Turda, rebotezat A10, are finalizat între Aiud şi Decea Lotul 3 – construit de italienii de la Tirrena Scavi. Acesta este cel mai rapid terminat din cele patru aflate de pe traseul de peste 70 de kilometri cuprins între Sebeş (Alba) şi Turda (Cluj).

A10Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API) anunță că CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) le-ar căuta „nod în papură” constructorilor Autostrăzii Sebeş-Turda pentru a nu face recepţia lucrărilor. Aceasta se putea face la sfârșitul lunii noiembrie pentru a degaja DN paralel cu traseul autostrăzii, pe care s-a circulat bară la bară în minivacanța de 1 Decembrie.

Și pentru lotul 4 – adică 16,3 km de la nodul Decea pana în Turda – se preconiza ca dată de finalizare tot 2018, așa că cel mai probabil întregul traseu cu puțin peste 29 km va fi dat în folosință în aceeași zi. Loturile 1 și 2 sunt mai mari, în lungime de 17,0 km, respectiv 24,3 km iar pentru acestea se pare că există și probleme de finanțare, din moment ce abia în luna decembrie a acestui an Ministerul Transporturilor anunță încheierea unui contract în vederea obţinerii finanţării neramburabile pentru faza a doua a proiectului Autostrada Sebeş-Turda cu MDRAPFE (Ministerul Dezvoltării Regionale) şi CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructuriii Rutiere).

Valoarea contractului ca și a necesarului de finanțare pentru etapa a doua a autostrăzii A10 este estimată la peste 1,9 miliarde de lei, cu TVA. Azi se circula intens pe lotul 3 (cu mașinile constructorului) iar pe lotul 4 încă se turna beton din Cife și se finalizau intervenţiile în zona lacului Stejeriș și a alunecării de teren: s-a pus mult pietriș și erau vizibile lucrări de stabilizare. Pe acest ultim lot se va face joncţiunea între A10 şi A3 – Autostrada Transilvania.

Surse foto: Asociaţia Pro Infrastructura (Facebook), peundemerg.ro 

Advertisements

Leave a Reply