Advertisements

Protestatarii au partid

Alianța Strada s-a înscris la Tribunalul București, după cum anunța azi-dimineață cluj.pro. După două luni de discuții pentru definitivarea statutului, protestatarii din Piaţa Victoriei şi-au făcut partid. Iată comunicatul trimis presei:

De astăzi, strada intră în politică! Alianța Strada este un partid nou ce își propune să devină proiecția în spațiul politic românesc a mesajelor sutelor de mii de oameni ce au protestat spontan, în Piața Victoriei din București și în întreaga țară, împotriva abuzurilor actualei clase politice aflată la putere.

Venim din stradă, dintre acești oameni minunați ce își doresc o Românie corectă, onestă, morală, cu o justiție liberă și independentă. Avem principii simple, dar împărtășite de milioanele de cetățeni ce vor veni, cu siguranță, alături de noi: patriotism, moralitate și competență!

Noi, membrii fondatori ai Alianței Strada – Alexandra Otilia Tudoran, Marilena Piucă, Sorin Alexandru Șontea, Lucian Piucă – nu am făcut până acum politică, în afara „politicii” de a revendica pașnic, din 1989 și până acum, dreptul românilor la o viață decentă, și de a susține din stradă și principiile Declarației de la Timișoara și ale Declarației de la București.

Știm că vom reuși să ne facem cunoscut programul în spațiul public numai cu ajutorul vostru, al celor ce ne-ați susținut până acum și al celor ce împărtășesc aceleași convingeri ca și noi, dar și împreună cu cei care până acum nu și-au dat votul, dezamăgiți poate, altor formațiuni politice. Va fi victoria oamenilor obișnuiți, cei al căror glas nu se aude suficient de tare în Parlament!

Ne gasiți pe https://www.facebook.com/groups/212809765888064/

Pentru relații cu presa – Sorin Alexandru Șontea (sorinsontea@gmail.com,0744652118)

Comitetul Interimar al Alianței Strada

Advertisements

Leave a Reply