Advertisements

Blaga despre 1 Decembrie

În toiul evenimentelor ce anunţau sfârşitul monarhiei austro-ungare, când românilor nu li se dădea nici o nădejde şi nici ,,un fel de fiinţă în conştiinţa imperiului”, Lucian Blaga hotărăşte, împreună cu D.D. Roşca, în ziua de 30 octombrie 1918, să se întoarcă în Transilvania.

După o călătorie greoaie, ascunşi într-un tren care transporta militari către Budapesta, sub scutul beznei, fără bilete de tren, apoi în alt tren care mergea înspre Arad, au ajuns la 1 noiembrie la Vinţul-de-Jos şi, mai departe, pe jos, pînă la Sebeş. ,

În după-amiaza înfrigurată de 3 noiembrie, populaţia românească din Sebeş-Alba, adunată în preajma bisericii de lângă râu, s-a pornit în marş masiv spre centrul oraşului, spre piaţa mare, având în frunte o seamă de soldaţi sosiţi în cursul dimineţii de pe front şi pe cei câţiva intelectuali localnici. În piaţă s-au rostit discursuri, arătându-se că românii din Transilvania doresc alipirea lor la regatul României.

La 1 decembrie 1918, Lucian Blaga pleacă la Alba Iulia, împreună cu o mie de săteni din Lancrăm. Iată ce mărturie scrisă a lăsat despre acel moment:

„Pentru marea, istorica, Adunare Națională de la Alba Iulia unde s-a hotârat alipirea Transilvaniei la patria-mama n-a fost nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani. În dimineata zilei de 1 decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba Iulia (spre Bălgrad, cum ii spuneam noi …) pe jos și cu cărutele. Am renunțat la călătoria cu trenul, căci pana la Alba Iulia nu erau decât 16 km.

Era o dimineaţă rece, de iarnă. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti.

„Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul.

Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună”.

Advertisements

Leave a Reply